Categorii
Fără categorie

Trebuie să depindeți doar de voi, fetelor!

Campioana Europei joacă azi încă o finală! De la acel meci de poveste din primăvară, de la Budapesta, când s-a încoronat drept Regina Handbalului Feminin de pe bătrânul continent, fiecare meci e pentru CSM București o adevărată finală. Adversarele fetelor noastre se mobilizează ca pentru meciul vieții lor. E și normal. N-ați văzut câtă determinare a arătat Győr-ul lui Ambrosio José Martín? Și cât de bine au jucat fetele noastre, și la București și la Győr, în prima repriză…

img-20161111-wa0004   img-20161111-wa0001

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png
Între timp, CSM l-a pierdut pe Jakob Vestergaard. Așa se întâmplă în sport când lucrurile nu merg bine. E înlocuit antrenorul. „E necesar un șoc”, sună explicația, un șablon simpatic. Nu mai contează. A venit Aurelian Roșca, român de-al nostru, om cu experiență. Numele său nu are anvergura danezului, dar nici asta nu mai contează.
cropped-sportsuport-logo-1462216791.png
Cel mai important e că CSM București trebuie să se califice mai departe din această grupă teribilă. N-are altă soluție. Campioana Europei are obligația acelei seri de 8 mai, cu tot ceea ce implică ea. Multă lume crede în această echipă care diseară joacă la Rostov pe Don pentru un loc în Main Round. Fără voi, fetelor, Liga Campionilor nu mai are sare și piper. E ca nunta fără lăutari!
img-20161111-wa0000-1
cropped-sportsuport-logo-1462216791.png
Așa că învingeți azi, ca să nu mai stați la mâna cuiva. Și, în ultima partidă, vă promit eu, că „Polivalenta” bucureșteană va fi un Infern pentru Midtjylland. De ce să depindem de alții?! Are vreun rost?!
Succes, fetelor, acolo, în Rusia! Avem încredere în voi!
cropped-sportsuport-logo-1462216791.png
PS: Avem poze de acolo, de la Rostov pe Don!

– Meciul Rostov Don – CSM București e azi, de la ora 18.00, în direct, pe Digi Sport și Dolce Sport!

Categorii
Fără categorie

Să le ținem pumnii campioanelor Europei

Nu mai e niciun secret, CSM București face parte din cea mai tare grupă a Women’s EHF Champions League. Alături de tigroaice, în Grupa C se regăsesc nume cu rezonanță din handbalul mondial, Győri ETO, Rostov-Don și Midtjylland. Nu, clar, acest amănunt nu e alibiul pentru cele două înfrângeri contabilizate până acum de campioana Europei. „Jucăm mai bine decât anul trecut pe vremea asta”, spunea Cristina Vărzaru după înfrângerea de acum fix șapte zile, 24-27, în fața marii rivale din Győr.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Afirmația Cristinei, jucătoare cu patru Cupe ale Campionilor în palmares, e realistă și, în același timp, credibilă. Și asta pentru că vine chiar din interior, acolo unde pulsul unei echipe e cel real. Afirmația Cristinei e însă, în același timp, una care obligă. Iar rezultatele sunt cele care dau, în definitiv, identitatea unei campioane.

cristina-1 cristina-2

Acum o săptămână, într-o Polivalentă bucureșteană absolut incredibilă, CSM București pierdea în fața vicecampioanei Europei, adică a aghiotantului său! Pentru dăruirea de care au dat dovadă, fetele lui Jakob Vestergaard au fost aplaudate minute în șir după fluierul final, ca o dovadă că publicul bucureștean e bun cunoscător de handbal, dar mai ales că el, publicul, iubește această echipă, îi respectă munca, o prețuiește.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Azi, la „Audi Aréna” din Győr, tigroaicele au șansa să își ia revanșa pentru eșecul din tur. Totul depinde doar de ele. Le vom ține pumnii campioanelor Europei, de la distanță, și le vom transmite în eter toată energia pozitivă de care suntem capabili. Cel puțin așa ar trebui să facem!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

foto: facebook CSM București
Meciul Győr – CSM București e de la ora 20.00, în direct, la Digi Sport și Dolce Sport

Categorii
Fără categorie

Când îți respecți blazonul și nu îți pasă de vremea urâtă!

Mulți s-au grăbit să „parieze” împotriva campioanei CSM București. Campioana Europei, nu doar a României. Aveau, probabil, motive. Jucătoare plecate, altele accidentate, poate acestea erau argumentele. Plus mediatizarea excesivă a adversarelor de la Rostov Don. În aceste condiții a debutat CSM București duminică seară în noul sezon al Women’s EHF Champions League.
Vremea de afară îndeamnă mai degrabă să stai în casă, la căldură și să accepți confortul televizorului. Ce să cauți pe ploaia asta pe străzi?! E adevărat, handbalul se joacă în sală, au fost vremuri când se juca afară, se mai joacă și acum, la nivel mic, în școli, în parcuri, dar nu în octombrie! Și nu pe vremea asta.

Un vechi prieten

În ciuda vremii și a vremurilor au fost destui cei care au ales să încurajeze pe viu echipa lui Jakob Vestergaard la începutul unui nou drum în Europa. Bătrâna Sală Polivalentă din București, pregătită de sărbătoare, doar se juca un meci de Liga Campionilor (!), a fost plină. Sau, mă rog, aproape plină.
Au fost oameni care au sosit la sală și cu două ore înaintea meciului. Unii pentru a-l îmbrățișa și a-l saluta pe francezul Frank Kuhn, preparatorul fizic de la adevrsara CSM-ului, Rostov Don, alții doar, așa, ca să fie sigurică nu pierd partida. P
Profesionist complet, Frank a fost adus în România de Radu Voina, pe vremea când fostul mare handbalist era antrenor la Oltchim Râmnicu Vâlcea, un fel de CSM București, adică o echipă la fel de mare.
Frank a făcut parte și din staff-ul echipei naționale a României. În vară, el a fost prezent la Jocurile Olimpice de la Rio cu naționala masculină de baschet a Franței. Apoi a semnat cu Rostov Don. Din când în când, Frank revine în România și împărtășește din experiența sa. Am să povestesc despre acest amănunt, dar altădată!

frank  poza-sport-suport-22         explicații foto:
1. Frank Kuhn, stânga, alături de Bogdan Voina, bunul său prieten, directorul firmei Sport Suport, distribuitor pentru România, printre altele, al celebrului echipament Kempa, „hainele norocoase” ale fetelor de la CSM București! Și nu doar ale lor, ci al multor echipe din handbalul românesc, atât feminin, cât și masculin!
2. Frank Kuhn, tot în stânga (!), aici alături de același Bogdan Voina, dar și de Adi Vasile, prietenul și omologul său de la CSM București, la primul seminar intitulat: „Conferință Internațională Pregătire Fizică în Sportul de Performanță”, ce a avut loc în această toamnă la București și unde Frank și Adrian au susținut cursuri teoretice și practice. O acțiune marca Sport Suport!

Început cu dreptul

Primele care ies la încălzire sunt fetele lui Frank Kuhn. De fapt ale lui Jan Leslie, că doar el e antrenor! Apar și campioanele Europei. „Avem de apărat un blazon”, spunea acum câteva zile pivotul Oana Manea.
Iar fetele de la CSM București și l-au apărat. Au învins Rostov Don, scor 24-21, la capătul unui meci extraordinar, în care nu le-au dat speranțe adversarelor nicio clipă. Cu doi portari de mare excepție, Jelena Grubišić și Paula Ungureanu, cu un conducător de joc inteligent, Isabelle Gulldén, cu mult suflet, foarte mult suflet, CSM și-a început noua aventură europeană cu un succes de prestigiu în fața unui adversar căruia mulți i-au acordat prima șansă în această dispută.

Viitorul handbalului!

A trecut jumătate de oră de la finalul partidei, dar în tribune încă mai e lume. Pe parchetul până unde cu doar câteva minute în urmă „arau” Majda Mehmedović, Anastasia Lobach sau inepuizabila Linnea Torstenson, joacă handbal acum zeci de copii. Nimeni nu îi deranjează. Câți dintre ei vor deveni jucători sau jucătoare?! Nimeni nu știe. Victoria CSM-ului în fața formației Rostov Don e mai mult decât un succes în Liga Campionilor. E un reper și o motivație pentru copiii care bat mingea deocamdată cu stângăcie, fără să le pese că afară plouă și e urât.

foto: facebook CSM București

Categorii
Fără categorie

Ca pe vremuri!

Un derby Dunărea Brăila – CSM București, „colecția de toamnă 2016”, nu merita pierdut.
La Brăila poposea doar campioana Europei, nimeni altcineva! Cu toate vedetele sale. Dunărea, echipă pregătită de profesorul Constantin Buceschi, își câștigase până la ora meciului cu trupa danezului Jakob Vestergaard statutul de revelație a actualului sezon, iar confirmarea acestuia trebuia făcută, obligatoriu, într-o asemenea partidă.

braila-2

Toată populația orașului de la Dunăre parcă a intrat în Sala Polivalentă din Brăila, unde nu mai aveai loc să arunci un ac! Imaginea cu arena arhiplină i-a dus pe toți cei prezenți cu gândul la vremurile demult apuse, de dinainte de 1989, când sportul era principala ocupație a celor mai mulți dintre români, fie că aceștia îl practicau sau, pur și simplu, îl susțineau.

Dincolo de jocul aproape perfect al elevelor lui Constantin Buceschi, publicul brăilean a avut și el un aport important în succesul împotriva campioanei Europei, 30-27. Extrem de fierbinte, dar sportiv, publicul brăilean și-a încurajat echipa pe tot parcursul partidei, mai ales în debut, când CSM București a condus. Iar la final le-a aplaudat pe fetele lui Buceschi minute în șir. Nimeni nu voia parcă să plece acasă!