Categorii
Fără categorie

Ne ținem de cuvânt!

La început a fost doar un proiect. Nimeni nu mai făcuse așa ceva în România! Ne-am luat inima în dinți și am riscat. Pentru binele sportului! De ce? Pentru că noi susținem sportul! Nu degeaba ne numim Sport Suport!
În vară, la Rin Grand Hotel, a avut loc prima ediție a „Conferinței Internaționale de pregătire fizică în sportul de performanță”! Aproape o sută de „cursanți”, cei mai mulți sportivi de performanță, dar și tehnicieni și preparatori fizici aflați la început de carieră, au ținut să asiste la ședințele teoretice și practice susținute de câțiva dintre cei mai buni specialiști în domeniu.
Nimeni nu mai făcuse așa ceva în ultimii 26 de ani. Am zis să fim primii!

Interesul pentru subiectele abordate a dat peste cap programul! Nu ne-am supărat însă! Dorința participanților de a afla cât mai multe secrete ale „underground”-ului sportului de performanță, a rețetelor care aduc succesul a făcut ca cele 50 de minute rezervate fiecărei prelegeri uneori să se dubleze! A fost o nebunie, o nebunie a întrebărilor pertinente și a răspunsurilor pe măsură.

conferinta-sport-suport

Frank Kuhn (în acea vreme preparatorul fizic al naționalei masculine de baschet a Franței, acum în aceeași funcție la echipa feminină de handbal Rostov Don), Adrian Vasile (preparatorul fizic al campioanei Europei la handbal feminin, CSM București), Cristian Mărgărit (unul dintre cei mai buni nutriționiști din România) și Marcel Porfirescu (specialist în recuperare medicală în sportul de performanță) au vorbit și, ulterior, au oferit cursuri practice la Sala Apollo, aflată nu departe de Rin Grand Hotel.

Am promis atunci că tot ceea ce s-a discutat în acele zile de iulie va fi înregistrat și, mai apoi, pus la dispoziția dumneavoastră, a acelora care ați apreciat și prețuit inițiativa noastră.
Ne-a bucurat enorm interesul vostru vizavi de cele discutate atunci, dar mai ales propunerea de a continua, de a organiza o a doua ediție a „Conferinței Internaționale de pregătire fizică în sportul de performanță”!

sportsuport-logo-1462216791

Promitem să organizăm și o a doua ediție, chiar și o a treia! Și nu ne vom opri aici, pentru că sportul de mare performanță are nevoie de oameni ca cei care au susținut primele cursuri ale „Conferinței Internaționale de pregătire fizică în sportul de performanță”, dar și de voi, cei care v-ați rupt din puținul timp pentru a vă pune la curent cu cele mai noi metode de antrenament, de nutriție, de recuperare.

Lucrăm deja la subiectele ediției următoare. Ne bucură faptul că, din postura de pionieri în acest domeniu, reprezentăm un exemplu, că și alții realizează importanța pregătirii fizice în sportul de performanță și că încearcă să ne copieze!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Am promis și ne ținem de cuvânt! Am pus la punct DVD-urile cu înregistrările zilelor petrecute împreună, atunci, în vară, la prima ediție a „Conferinței Internaționale de pregătire fizică în sportul de performanță”!
De azi, DVD-urile sunt disponibile. Prelegerile și cursurile practice ale celor patru mari specialiști, Frank Kuhn, Adrian Vasile, Cristian Mărgărit și Marcel Porfirescu, sunt acum gata pentru dumneavoastră!
Sport Suport vă mulțumește!
Nu uitați, în curând va avea loc a doua ediție a „Conferinței Internaționale de pregătire fizică în sportul de performanță”!