Categorii
Fără categorie

Norvegia, campioana Europei. Pentru a șaptea oară! România, pe cinci

Gata, s-a încheiat și acest Campionat European feminin de handbal! Marea favorită, Norvegia, „bronzul” de astă-vară de la Rio, a câștigat pentru a șaptea oară titlul european. Pentru a doua oară consecutiv și pentru a șasea oară în ultimele șapte ediții!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

„Băi, nene, eu am ținut cu toate adversarele Norvegiei. Pe bune, Norvegia asta prea a pus monopol pe această competiție, voiam să mai câștige și altă echipă”, îmi spune un prieten. Spre dezamăgirea lui, dar și a altora, Norvegia a arătat lumii (a câta oară?!) uriașul său potențial în materie de handbal. O echipă incredibilă, care, la această ediție găzduită de Suedia, a bifat opt victorii din tot atâtea partide!

norge

Printre „victimele” echipei lui Thorir Hergeirsson s-a numărat și naționala noastră. România a fost prima adversară a Norvegiei la acest european. Dacă nu s-ar fi împiedicat de Danemarca, fetele lui Ambrosio Martín s-ar fi bătut din nou cu Norvegia în marea finală. Sunt sigur de asta!

România a încheiat pe locul 5 în Suedia. E mult? E puțin? „Era loc de mai bine”, acesta e, cred, cel mai nimerit răspuns. La ce condiții au sportivii în România, naționala lui Ambrosio Martín e, din punctul meu de vedere, adevărata câștigătoare a acestui turneu final. E o minune că handbalul românesc încă mai produce jucătoare de top.

romania-2

Peste doi ani, în 2018 adică, se va disputa o nouă ediție a Campionatului European feminin de handbal. EURO 2018 va fi găzduit de Franța. Până atunci însă, peste exact un an, în decembrie 2017, va avea loc a 23-a ediție a Campionatului Mondial. Semifinalistele de la europeanul din Suedia s-au calificat direct la Mondialul din Germania. România, locul cinci, va fi nevoită să dispute o „dublă” de baraj. Adversară va fi Austria, un adversar, spun cei care se pricep la handbal, accesibil.
Sunt sigur că fetele noastre vor fi acolo anul viitor, în Germania, și ne vor livra agent termic din plin!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Categorii
Fără categorie

Agentul termic

E frig în România. Și la propriu și la figurat.
Ascult meciul Danemarca – România la radio, ca pe vremuri. E repriza a doua. N-am mai suportat să stau în fața televizorului. M-am retras în bucătărie.
Bătăliei de la Helsingborg îi face concurență o altă confruntare „istorică”, Dacia Mioveni – FCSB. Fotbal. Băieți!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Acolo, în Suedia, se joacă pe viață și pe moarte. Cine supraviețuiește merge în semifinalele Campionatului European feminin de handbal. Cine moare… moare…
Nu înțeleg miza partidei de la Mioveni, dar mai ales miza transmisiei… „România atacă! Mingea e la Neagu! Neaguuuu, Neaguuu! Apără Sandra Toft Galsgaard… Incredibil!”, aud din difuzor. Apoi, brusc, sunt trezit: „Mingea e la Nilă. Nilăăă! Nilăăăă! Achim avansează în terenul advers”.
Ăștia transmit „Moromeții”, nu un meci de fotbal!

rom-den     rom-den-2

E frig în România. Și la propriu și la figurat. De câteva zile însă, agentul termic vine tocmai din Suedia. Vine prin cablu, pe calea undelor, prin satelit, prin ce vrea el. Dar vine, Doamne, și la ce temperatură!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Ascult în continuare la radio. Danemarca își mărește avantajul pe tabelă. Înțeleg că fetele lui Klavs Bruun Jørgensen sunt peste ale noastre, că Ambrosio Martín nu găsește soluții, că…
„Meciul s-a încheiat. Danemarca învinge România cu 21-17 și se califică în semifinalele Campionatului European. România va juca pentru locurile 5-6”, spune comentatorul aflat la fața locului, acolo, la Helsingborg.

Mi se face frig… Pun mâna pe calorifer. Pare înghețat, deși frige. Strașnic paradox. Cu ce naiba ne vom mai încălzi în această iarnă? Habar n-am… Știu, mulți vor înjura agentul termic, deși atunci când le-a fost cald l-au lăudat, s-au gudurat. Asta e. Așa a fost mereu.

Da, fetelor, voi cele din naționala de handbal a României, asta ați fost în aceste zile, ca și altădată, pentru români, agentul termic, dar nu ăla din calorifere, care ne încălzește oasele, ci ăla ce intră în case prin cablu, pe calea undelor, prin satelit, prin ce vrea el. Și care nu încălzește oase, ci suflete!

PS: am uitat de meciul de la Mioveni!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

foto: http://swe2016.ehf-euro.com

Categorii
Fără categorie

România – Croația, al treilea val! Haideți, fetelor! Țineți-i pe români în priză!

Naționala feminină de handbal a României joacă azi împotriva Croației, în cel de-al treilea meci, și ultimul, din Grupa D a Campionatului European din Suedia. Fetele lui Ambrosio José Martín Cedres sunt datoare să confirme victoria extraordinară de acum două zile, 22-17 cu Rusia, prima de la turneul final.
În primul joc, România a pierdut în fața Norvegiei, 21-23. Fetele noastre sunt pe locul doi în grupă, poziție care le asigură prezența în faza următoare a competiției.
cropped-sportsuport-logo-1462216791.png
În Main Round merg primele trei echipe din fiecare grupă. Aseară s-au jucat partidele din ultima etapă a Grupelor A și B. S-au calificat Serbia, Suedia, Spania (din Grupa A – Slovenia a plecat acasă), Germania, Franța și Olanda (din Grupa B – Polonia a fost eliminată). Cele șase fac parte din Grupa I aMain Round-ului turneului final, mâine fiind programată prima rundă. Iată programul:
German – Serbia
Suedia – Olanda
Spania – Franța
Meciurile se joacă la „Scandinavium” din Göteborg.
cropped-sportsuport-logo-1462216791.png
Situația în Grupa D
înaintea etapei de azi e următoarea: 1. Norvegia 4 puncte; 2. România 2p; 3. Rusia 2p; 4. Croația 0p

Partidele de azi:
19.30
România – Croația
21.45
Norvegia – Rusia
cropped-sportsuport-logo-1462216791.png
După meciul fantastic făcut împotriva Rusiei, Denisa Dedu ocupă primul loc în clasamentul celor mai buni portari de la Campionatul European din Suedia! Jucătoarea de doar 22 de ani are un procentaj de 52 la sută în privința șuturilor apărate! 28 de șuturi apărate, dintr-un total de 54, are Denisa Dedu.

Haideți, fetelor! Țineți-i pe români în priză, așa cum doar voi știți!

foto: swe2016.ehf-euro.com

Categorii
Fără categorie

Baftă, fetelor! Începe Campionatul European de handbal!

Credeam că voi avea un sfârșit de an liniștit. Așa, doar cu fotbal, cu altele, cu târguri de Crăciun, la care, firește merg alții, cu bani! Dar de unde!
Fetele noastre, care ne-au adus atâtea bucurii în 2016, mai au puțină treabă. Începe Campionatul European de handbal.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Ediția din acest an e găzduită de Suedia, pentru a doua oară. Prima oară a fost în 2006. România e din nou acolo, printre cel mai bune echipe ale continentului. Cu un antrenor nou, celebrul Ambrosio José Martín Cedres, tehnicianul de la Győri Audi ETO KC, România încearcă să dea marea lovitură, deși puțini îi dau șanse. A spus-o chiar și Ambrosio Martín, care a mărturisit că fetele vor avea viață grea în Suedia. Dar când au avut viață ușoară?!

Așadar, între 4 decembrie și 18 decembrie, în cinci orașe din Suedia, Stockholm, Göteborg, Malmö, Kristianstad și Helsingborg, cele mai tari 16 echipe de pe bătrânul continent se vor bate pentru titlul de Regină a Europei!

România face parte din Grupa D, alături de Norvegia, Rusia și Croația. Grupă grea?! Infernală, vă spun eu! Dar așa e frumos!
Fetele noastre debutează mâine, luni, 5 decembrie, contra Norvegiei, la „Helsingborg Arena”. „Misie grea”, cum ar spune nenea Iancu, dar nu imposibilă.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Iată programul Grupei D (meciurile se joacă la „Helsingborg Arena”, Helsingborg):
5 decembrie
ora 19.30
Rusia – Croația
Arbitri: Marín, García (Spania)
ora 21.45
Norvegia – România
Arbitri: Brehmer, Skowronek (Polonia)

7 decembrie
ora 19.30
România – Rusia
ora 21.45
Croația – Norvegia

9 decembrie
ora 19.30
România – Croația
ora 21.45
Norvegia – Rusia

Primele trei clasate se califică în Main Round, unde formațiile vor fi „plasate” în două grupe. Primele două echipe se califică în semifinalele competiției.

Să le ținem pumnii fetelor noastre pentru acest ultim asalt în 2016!