Cehia e următorul obstacol al fetelor noastre spre „careul de ași”!

Să nu uităm să ne bucurăm de viață, de sport, de frumos! Ar fi păcat. Viața-i scurtă, vorba unei reclame!
Azi, la Helsingborg, naționala feminină de handbal a României joacă împotriva Cehiei un nou meci „capital”, așa au fost toate (!), la Campionatul European din Suedia. După succesul categoric în fața Ungariei, 29-21, fetele lui Martín Ambrosio ne-au făcut să visăm din nou frumos, să sperăm, să ne bucurăm. De viață, de sport!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

România arată bine la acest turneu final, așa cum nu a mai arătat demult. Are mentalitate, are o ambiție ieșită din tipare, o dorință nebună de a merge până la capăt.

Cehia? Echipa lui Jan Bašný pare o echipă inferioară României. S-a calificat în grupele principale cu doar un succes în Grupa C, 27-22 cu Ungaria în primul meci. De atunci a bifat trei eșecuri: 27-28 cu Muntenegru, care a plecat acasă încă din faza grupelor, 29-33 cu Danemarca și 24-26 cu Rusia, ultimul meci contând pentru Grupa a II-a principală.

Cineva îmi spunea: „Tati, azi e marți 13! Trei ceasuri rele”! Să fie pentru Cehia, i-am răpuns. Martín Ambrosio și fetele lui știu cel mai bine ce înseamnă Cehia, dincolo de rezultatele amintite mai sus, iar în privința zilei de „marți 13” sunt convins că nimeni nu mai crede în superstiții!
Jan Bašný le-a cerut fetelor sale, a recunoscut asta și public, să aibă mare grijă de Cristina Neagu! Antrenorul Cehiei uită însă că la acest European toate fetele noastre au strălucit. Cristina e cea mai bună marcatoare a competiției, e adevărat, e într-o formă fantastică, dar România înseamnă toate acele fete din jurul Cristinei Neagu.

Să le ținem pumnii fetelor și azi și mâine în meciul contra Danemarcei și până la capăt! Hai, fetelor, trageți de voi, mai aveți puțin!
– meciul Cehia – România începe la ora 17.15!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

foto: http://swe2016.ehf-euro.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *