Cine este FTC-Rail Cargo Hungaria, adversara CSM-ului în „sferturile” Ligii Campionilor?

CSM București, campioana Europei, a câștigat duminică seară ultimul meci din Grupa a II-a principală a Women’s EHF Champions League. Fetele noastre s-au impus, în deplasare, scor 25-20 (12-7), în fața formației daneze Team Esbjerg. Cele mai bune marcatoare ale CSM-ului au fost Mica Brădeanu și Carmen Martín, fiecare cu câte cinci goluri.

CSM București a încheiat grupa pe locul trei, urmând să întâlnească în sferturile de finală formația maghiară FTC-Rail Cargo Hungaria, locul secund în Grupa I. Vicecampioana Ungariei a pierdut șefia grupei în ultimul joc, după ce a pierdut acasă duelul cu Budućnost, 23-24, la care Katarina Bulatović și Cristina Neagu au marcat cele mai multe goluri, șapte.

Dar, cine este FTC-Rail Cargo Hungaria, echipa pe care CSM București o întâlnește în „sferturi”, pe 7/9 aprilie la București și pe 14/16 aprilie la „Elek Gyula Aréna” din Budapesta?

Titulatura, FTC-Rail Cargo Hungaria, te cam bagă în ceață! E dată de sponsorul oficial al echipei. Numele grupării maghiare, cunoscut de toată lumea, e Ferencvárosi Torna Club. Este cel mai iubit club din Ungaria! Fanii îi spun, pe scurt, Fradi! Secția de handbal feminin a fost înființată în 1950.

Ferencvárosi Torna Club a cucerit 12 titluri în Ungaria, primul în 1966, ultimul în 2015, când a reușit să pună capăt supremației formației Győri Audi ETO KC, opt titluri consecutive. Deși a încheiat atunci pe locul secund sezonul regular, Fradi a reușit să treacă în finală de Győr, după o dublă-manșă dramatică: 37-36 în deplasare și 27-25 acasă. Anul trecut, Ferencváros a încheiat campionatul pe locul doi, firește, după Győr, care s-a impus în ambele manșe ale finalei play-off-ului, 26-22 acasă și 27-21 la Budapesta.

sportsuport-logo-1462216791

Ferencváros s-a clasat pe locul doi în campionat în 18 ediții, în alte 10 fiind a treia! Are 11 Cupe ale Ungariei și tot atâtea finale pierdute.

Pe plan extern, Ferencváros și-a trecut în palmares trei trofee EHF Cup Winners’ Cup (1977-78, 2010-11, 2011-12), ceea ce reprezintă un record, și o Cupă EHF (2005-06).

În EHF Champions League, Fradi a jucat două finale (1970-71, 2001–02) și a prins semifinalele în alte trei ediții (1996, 1997, 2001).
De-a lungul anilor, în cupele europene, Ferencváros a mai dat piept cu echipe din România: Silcotex Zalău, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Rulmentul Brașov și HCM Baia Mare.

sportsuport-logo-1462216791

FTC-Rail Cargo Hungaria își dispută meciurile de pe teren propriu la „Elek Gyula Aréna”, fostă „Főtáv-FTC Kézilabda Aréna”, o sală cu o capacitate de 1.500 de locuri, inaugurată în 1997 și renovată anul trecut.
Sala poartă numele lui Gyula Elek, figură legendară a handbalului maghiar și a clubului Ferencváros. Gyula Elek a murit în 2012, la 80 de ani.

Echipa actuală e pregătită de Gábor Elek, fiul lui Gyula Elek, care a fost instalat în această funcție în 2008. Cu Gábor Elek pe bancă, Ferencváros a câștigat două ediții ale EHF Cup Winners, 2011 și 2012.

sportsuport-logo-1462216791

Una dintre cele mai bune jucătoare ale echipei este muntenegreanca Marija Jovanović, fostă jucătoare la Oltchim Râmnicu Vâlcea în perioada 2011-13. Marija Jovanović a fost cea mai bună marcatoare în ultimul meci din grupele principale. Anikó Kovacsics e o altă vedetă a vicecampioanei Ungariei. În vârstă de 25 de ani, Anikó Kovacsics a venit anul trecut de la Győri Audi ETO KC, unde a fost legitimată timp de un deceniu. Szandra Szöllősi-Zácsik, 26 de ani, născută în Slovacia, la Komárno, se numără și ea printre jucătoarele de bază de la FTC-Rail Cargo Hungaria, care are în componență doar două jucătoare străine. În afară de Marija Jovanović, în lotul lui Fradi se regăsește jucătoarea spaniolă Nerea Pena Abaurrea, 27 de ani, venită în 2012 de la SD Itxako.

maria   anita

foto imagine reprezentativă: www.fradi.hu
foto: www.wikipedia.org

O istorie scurtă a mănușilor de portar! De fotbal! Capitolul 3!

Am încheiat capitolul 2 din „O istorie scurtă a mănușilor de portar! De fotbal!” cu acea versiune oficială, despre care am spus din capul locului că mă nemulțumește!
Din fotografiie găsite pe internet, la cele cu Ricardo Zamora mă refer, un lucru e clar: portarii au folosit mănuși în timpul jocurilor cu mult înaintea Amadeo Raúl Carrizo. Iar aia cu Gordon Banks, care, vezi Doamne, „a experimentat mănușile” la Cupa Mondială din 1970, cade și ea. Am găsit în arhiva celor de la Daily Mail o poză din 1963 cu celebrul Gordon Banks apărând cu mănuși!

Concluzia e una: ca orice istorie, și asta legată de mănușile de portar de fotbal e una care nu v-a mulțumi niciodată pe toată lumea. Mai ales că, repet, e evazivă, e făcută pe genunchi.

uhlsport 1

Îi las pe Zamora, Carrizo și Banks și revin la subsemnatul. Povesteam în Capitolul 2 că nu am intrat în poartă nici pentru că eram gras, nici pentru că eram afon la fotbal. Mi-a plăcut, pur și simplu. M-a fascinat postul ăsta, unde de multe ori depinzi doar de tine. În plus, tot de multe ori echipa poate depinde doare de tine, ca portar.
Debutul meu în poartă a fost consemnat în fața blocului. Noi, băieții de pe Găgeni 88 am fost privilegiați. Poate tocmai de aceea am iubit fotbalul ca niște nebuni. E adevărat, nu chiar toți, dar atunci când jucam toată lumea participa. Inclusiv grașii și afonii! Dar nimeni nu îmi lua însă locul în poartă. Spun că am fost răsfățați de soartă pentru că avem două maidane în curtea blocului și alte trei-patru în curtea vecină, unde se aflau clubul, cantina și dormitoarele TCM-ului, adică Trustul de Construcții Montaj. Apoi, peste Dâmbu, pârâul menajer care curgea plin de mizerii prin spatele curții noarte (odată ne-am și scăldat în el!!!), se întindea un câmp nesfârșit. Jucam fotbal printre gropile lăsate de bombele din cel Al Doilea Război Mondial. La câteva sute de metri se află Rafinăria Vega, iar gropile de la bombe au rămas intacte zeci de ani, până când acolo a fost amenajat Depoul pentru Tramvaie.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Nu mai țin minte cine sau ce m-a determinat să-mi pun mănuși la meciurile de fotbal. Poate văzusem la meciurile Petrolului, poate de la televizor, nu mai știu. Ce știu însă e faptul că primele mănuși au fost de lână, cu un deget, componente ale ținutei de iarnă! Apoi, prima pereche cu degete pe care mama mi-a cumpărat-o tot pentru iarnă și-a dat obștescul sfârșit pe terenurile de fotbal din cartierul de nord al Ploieștiului. Sunt sigur că și Zamora a apărat cu mănuși de lână, așa cum a făcut-o cel mai probabil și Mircea David sau cehul František Plánička, contemporan cu cei doi, sau, mai târziu Lev Iașin.

Jan Tomaszewski a fost primul meu mare idol internațional. Pe el l-am văzut apărând cu mănuși la Mondialele din 1974 și 1978. De aici, de acasă, principalii idoli erau, firește, portarii Petrolului. Marele Mihai Ionescu, pe care mi-l amintesc mai degrabă din meciurile de old-boys din anii 80, Gică Constantin, cu care Petrolul a promovat în 1977, Gică Mârzea, Ion Haralambie, Mitică Jipa.

Țin minte că după un meci al Petrolului am stat în parcare să-l aștept pe Haralambie doar ca să-i văd mănușile. Haralambie venise de la Olimpia Satu Mare, dar am impresia că era prahovean de-al nostru. Venise ca vedetă și era printre puținii jucptori ai Petrolului care avea mașină, normal, o Dacia 1300. Haralambie, care nu era înalt, dar avea niște calități excepționale pentru postul său, ieșea de la vestiare cu părul ud. Avea o chică specifică anilor 70-80. Ținea mănușile la subraț. Nu cred că erau de firmă, deși la începutul anilor 70, în lume apăruseră primele mănuși adevărate pentru portari!

uhlsport

Și, uite așa, ne întoarcem la istoria mănușilor! Un neamț, pe nume Karl Reusch executa manual mănuși pentru alpiniști încă din anii 30. Fiul său, Gebhard, se spune că a fost primul care a fabricat prima pereche de mănuși pentru portari din istorie. Îl ajutase legendarul portar german Sepp Maier, căruia i-a furnizat ulterior prețioasele accesorii. Sepp Maier îi povestea lui Gebhard Reusch cum ar trebui să-l ajute mănușile pe un portar. Maier venea adesea la Reusch și îi spunea ce îl deranjează, iar fabricantul remedia problema.

E posibil ca Ion Haralambie să fi avut mănui marca Reusch, aduse din străinătate de vreo cunoștință.

În 1948 a fost înființată firma Uhlsport GmbH. Tot nemții, tati! Oamenii ăștia au dezvoltat și ei proiecte care vizau mănușile de portar de fotbal, în prezent fiind printre cei mai tari.

Zilele trecute, l-am sunat pe Mircea Dridea, să-l întreb cum se apăra în anii 60. Cu mănuși sau fără mănuși, adică! Și am adus vorba de meciurile cu Liverpool, din toamna anului 1966, pentru că de acestea cei implicați în acei ani în performanțele Petrolului își amintesc cel mai bine. „Adi, au trecut 50 de ani de atunci. Jur, nu mai știu dacă ai noștri au apărat cu mănuși”, mi-a mărturisit cel mai mare atacant din istoria Petrolului, care însă ținea minte echipele de start din cele trei meciuri contra LFC, precum și alte amănunte.

E clar, deci, cu mănuși de lână au apărat portarii încă de a începuturi. Abia la începutul anilor 70 portarilor li s-a dat importanța cuvenită. Poate și de aceea iubesc acest post, pentru că prea puțini i-au acordat și, în continuare, îi acordă atenție. Cât timp a trebuit să treacă pentru ca un portrar să devină cel mai bun fotbalist din lume? Sau din România? Mult, foarte mult timp.
La noi, Narcis Coman, de la Târgoviște, a fost primul portar care a cucerit laurii anchetei pe care Sportul o făcea pe vremuri. Era prea bun. Coman nu apăra decât rar cu mănuși! Ăsta era cusurul lui. Mi-l amintesc foarte bine. Apăra Dumnezeiește, dar îi plăcea viața, poate prea mult.

Prima echipă la care am fost legitimat cu acte în regulă a fost Progresul Bucov, echipa CAP-ului din localitatea cu același nume! Aveam condiții mai bine ca la Petrolul. CAP Bucov îl avea ca președinte pe Mișcă T. Costică! Așa îl chema pe om. Țăran cu doar câteva clase, Mișcă T. Costică, așa cum era prezentat oficial, era însă un gospodar desăvârșit. Rezultatele CAP-ulii condus de el l-a făcut unul dintre preferații lui Nicolae Ceaușescu.

Am debutat într-un meci la Urlați, în Cupa Constantin Tabarcea. Aveam 14 ani și ceva. Titular la Progresul era unul, Ungureanu, Cristi parcă. Era mai vechi la echipă. Dar și bun al dracului. Parcă era făcut din cauciuc. Luasem cu o seară înainte mănușile tatălui meu din șifonier. Mănuși de iarnă, din piele, scumpe. Cred că erau aproape 200 de lei, bănet, nu glumă!
I le-am împrumutat lui Ungureanu. Probabil că l-au incomodat, ceva s-a întâmplat, că le-a abandonat în plasa porții. La pauză a uitat de ele, iar mănușile au dispărut, le furase unul dintre copiii ce își făceau veacul în spatele porții. Nea Costică Oprea, antrenorul nostru, m-a băgat în ultimele 10 minute. Am apărat, firește, fără mănuși. Pentru mănușile pierdute, tata mi-a tras o bătaie zdravănă, iar a doua zi a venit de la serviciu cu o pereche de mănuși de dulgher. Cu alea am apărat apoi ani buni.

Era să uit! La un meci în curtea blocului am apărat cu mănușile mamei. Erau atât de subțiri, încât degetele nu îmi intrau până la capăt, spre amuzamentul general. Și mama m-a bătut după meciul acela!

VA URMA

O istorie scurtă a mănușilor de portar! De fotbal! Capitolul 2!

Era începtul anilor 70. Nu știam noi de mănuși. Și dacă am fi știut, tot nu aveam de unde să ni le procurăm.
Am avut pobabil o chemare pentru poartă, pentru portari mai degrabă. Nu știu de unde a venit. Poate din poveștile despre Mircea David și Ricardo Zamora, pe care i-am adorat fără să le văd măcar o fotografie. Poate pentru că atunci când mergeam la meciurile Petrolului sau la alte jocuri, pe terenul de la Vega sau la țară, la Berceni, Pantazi ori Dârvari, mă furișam pe teren și stăteam cuminte în spatele porții. De acolo, din spatele porții, aveai cea mai frumoasă priveliște. De aceea se spune că portarul vede cel mai bine jocul. E ca un dirijor. În spatele său e doar sufleorul, publicul adică.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Trecusem în poartă nu pentru că eram gras sau afon! Aveam și calități, despre care pot garanta toți foștii mei colegi de școală, cei alături de care am copilărit. Nu mai țin minte când am purtat pentru prima oară mănuși în timpul unui joc. Și asta pentru nu îmi pot aminti când am văzut pentru prima oară un portar adevărat cu mânuși. Spuneam că povestea a ajuns la începutul anilor 70. Atunci aproape toți portarii purtau mănuși, asta cu siguranță.

În sprijinul acestei afirmații vine istoria aia oficială, despre care spuneam că nu mă mulțumește. E prea simplă, e prea scrisă pe genunchi, fără interes.

uhlsport 1

Povestea oficială!

Să vedem ce zice ea, povestea oficială. DECI:
William Sykes, un producător britanic de mingi de fotbal, a fost cel care a brevetat prima pereche de mănuși de portar. Asta se întâmpla în 1885, potrivit site-ului Deutsches Patent. Design-ul incorpora un strat de cauciuc de India. Sykes a fost, evident, un fel de Jules Verne, de Leonardo Da Vinci, pentru că abia peste jumătate de secol portarii de fotbal au început să poarte frecvent mănuși în timpul jocurilor.
Potrivit ediției electronice a celebrului jurnal Telegraph, legendarul portar argentinian Amadeo Raúl Carrizo a fost primul portar adevărat care a purtat mănuși. Despre Amadeo Raúl Carrizo povestim separat, pentru că merită.

Utilizarea mănușilor de către portari a devenit o practică la sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70. Gordon Banks, portarul echipei naționale a Angliei, campioană Mondială în 1966 la ea acasă, ar fi început să apere cu mănuși, sub forma unui experiment, dar nu atunci, ci la Cupa Mondială din Mexic, patru ani mai târziu.

Cam asta e povestea oficială! Așa-i că e prea scurtă și prea puțin convingătoare?!

VA URMA!
PS: material apărut și pe www.adidobre.ro

sportsuport-logo-1462216791

O istorie scurtă a mănușilor de portar! De fotbal, firește!

„O scurtă istorie a mănușilor de portar de fotbal închipuită de mine”, așa ar fi trebuit „să sune” de fapt titlul. Ar fi fost însă prea lung și prea, cum să zic, personal. Așa, v-am prins! Trebuie să citiți rândurile care urmează, măcar pentru simplul motiv că sunt scrise de unul care încă se mai crede portar de fotbal!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Sunt posesorul a trei perechi de mănuși. Două sunt mai vechi, generații însă diferite. În ordinea vârstei, prima e fabricată de „Nike” și e deja pe ducă. A doua e produsă de cei de la „Adidas”, care, deși uzată, mai merge încă folosită. A treia pereche însă, marca „Uhlsport”, e ceva de vis! E nou-nouță și adună în cele câteva sute de grame, cât cântărește, toată tehnologia Secolului XXI în acest domeniu! N-am crezut că voi avea vreodată așa ceva. Și asta din cauza vârstei, nu din alt motiv!

uhlsport

Le-am înșirat într-o seară, pe toate trei, în fața mea, pe parchetul din dormitor, și mă uitam, așa, la ele, încercând să-mi imaginez cum a fost viața portarilor de fotbal fără acest accesoriu. Nu mă mulțumește niciun răspuns pe care mi-l dau. Știu însă cum a fost viața mea.

uhlsport2

Pe maidanele copilăriei noastre din cartierul de Nord al Ploieștiului portarii nu purtau mănuși. De fapt, puțini erau portari adevărați. În general, între cele două pietre sau ghiozdane care delimitau poarta erau trimiși grașii sau afonii! Când miza meciurilor însemna mândria unei străzi, a unui bloc sau a unui cartier, iar meciurile aveau loc pe terenuri delimitate și cu porți adevărate, situația se schimba. Intervenea diviziunea muncii. Între buturi trecea unul care avea cu adevărat aptitudini pentru acest post. Cu mănuși sau fără mănuși de portar!

VA URMA!

Tot mai aproape de „sferturi”!

Ne-am luat cu vorba, cu una, cu alta, iar timpul a trecut! Handbalistele de la CSM București, campioanele Europei, au disputat deja trei meciuri din Grupa B a Main Round-ului Women’s EHF Champions League. Neînvinse în trei partide, fetele noastre sunt în cărți pentru sferturile de finală.

Să o luăm însă pe rând! A fost mai întâi meciul acela de infarct cu Larvik HK, de la „Polivalentă”, de la sfârșitul lui ianuarie. Doamne, ce meci, câtă suferință! Ce public! Apropo de public. El a fost cel care a împins campioana Europei de la spate în acel final nebun, când puțini mai sperau chiar și la un egal. A fost 26 la 26.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

A urmat deplasarea de la Ljubljana. E adevărat, Krim nu mai e Krim-ul de altădată, echipa care lua titlul în Slovenia 20 de ani la rând. Krim nu mai e echipa care cucerea Liga Campionilor de două ori și mai bifa alte trei finale. Dar Krim e totuși Krim, una dintre cele mai respectate echipe din lume. Mai ales pentru cifrele amintite mai devreme. CSM București a învins la Ljubljana cu 24-21, mult mai clar chiar decât arată scorul. A fost prima victorie din Grupa B principală. Una foarte importantă.

Iar ieri? Ieri a fost nebunie la Sala Dinamo! La „Polivalentă” s-a jucat tenis, acesta fiind motivul pentru care campioana Europei a disputat meciul cu Esbjerg în Ștefan cel Mare. Și cât de frumos a fost. A fost în primul rând cea mai clară victorie din actualul sezon al Ligii Campionilor. Și nu doar pentru că fetele au câștigat la opt goluri diferență, 33–25, ci și prin evoluția scorului, a manierei de abordare a jocului.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Și din nou „nota 10” pentru public! Un public incredibil! Un public demn de o campioană a Europei!
Pentru fetele noastre urmează o deplasare infernală, Larvik, pe 25 februarie. Larvik, o echipă care aseară a ținut în șah mașina de handbal numită Győri ETO. Și faptul s-a petrecut chiar la „Audi Aréna” din Győr. A fost 27-27!

Ce mai urmează?! Meci acasă cu Krim, pe 3 martie. Acesta va fi ultimul meci acasă din Grupa B pentru „tigroaice”. Iar în 12 martie, CSM București va da o fugă până în Danemarca, la Esbjerg, la adversara de aseară!

Mai e puțin fetelor! Până în „sferturi”! La ce vă gândeați?!

foto: facebook CSM București

Haideți la sală, tati! Azi e CSM – Larvik, iar fetele au nevoie de noi!

Ce repede trece timpul! Parcă ieri le aplaudam pe fete după succesul în fața lui Midtjylland de la Polivalenta bucureșteană, cel care a parafat calificarea echipei noastre în Main Round-ul Women’s EHF Champions League.

Între timp a mai trecut un an, ne-am bucurat de Sărbători, ne-am făcut planuri pentru 2017, a nins, Doamne cât a nins, am primit „libere” de la stăpânire, a fost frumos.

sportsuport-logo-1462216791

Campioanele Europei nu au avut însă norocul nostru, a celor mulți. După câteva zile de pauză fetele noastre s-au apucat de treabă. Au demarat pregătirile, au jucat deja câteva meciuri în campionat, și-au făcut și ele calcule pentru 2017, altele decât ale noastre, iar acum se pregătesc să-și continue drumul început în toamnă, pe 16 octombrie mai precis, în acel meci cu Rostov-Don.

CSM București joacă azi, la Sala Polivalentă din București împotriva unei echipe mari, Larvik HK, partidă contând pentru Grupa a 2-a a Main Round-ului Ligii Campionilor la handbal. Fetele lui Aurelian Roșca trebuie să învingă azi campioana Norvegiei. Nu au altă variantă.

Pentru asta, însă, campioanele Europei au nevoie de noi, acolo, sus, în tribune. Au nevoie de o atmosferă așa cum a fost și la precedentele partide din Ligă. Așa că, haideți la sală, tati! Azi e CSM – Larvik, iar fetele au nevoie de noi!
PS: Fetele acceptă încurajări și din fața televizorului! Știu că atunci când joacă, toată România e alături de ele!

sportsuport-logo-1462216791

foto: facebook CSM București

Succes, copii! Și, era să uit, „La Mulți Ani! Tuturor”!

Cei mai mulți dintre noi încă ne începem ziua cu un cârnat, cu un caltaboș, cu o salată boeuf sau cu câte o țuică! Și o încheiem cu o friptură de porc și cu un șpriț! Și ne gândim la cât de bun, dar mai ales de entuziasmant a fost „defunctul” 2016. Din punct de vedere handbalistic.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Ele, handbalistele, adică, și ei, handbaliștii, adică, își încep zilele altfel în această perioadă: cu antrenamente! Mulți se întreabă: „Cum, deja?! Suntem abia în 6 ianuarie!” Da, pentru ele, pentru ei, normalul înseamnă muncă, antrenamente. Aseară, în Sala Rapid, CSM București, campioana Europei, a disputat primul meci din Noul An! Iar fetele lui Aurelian Roșca au început cu dreptul 2016, 32-25 (17-13) cu Unirea Slobozia, în campionat. În numai câteva zile, însă, urmează primul duel din Liga Campionilor, cu Larvik.

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

De-a dreptul abrupt debutează anul 2017 pentru naționala sub 21 de ani a României. Băieți! Copiii lui Ovidiu Mihăilă joacă azi, la Pitești, contra Danemarcei, primul meci din grupa de calificare la Campionatul Mondial. Mâine, România va da piept cu Suedia, iar peste două zile cu Bulgaria. Misiunea tinerilor jucători români e mai mult decât dificilă. Din grupă merge mai departe doar prima clasată!

Succes, copii!

Programul meciurilor:
Vineri, 6 ian/ora 16:00 – Danemarca vs România (în direct pe TVR HD)
Sâmbătă, 7 ian/ora 16:00 – România vs Suedia (în direct pe TVR 1 și TVR HD)
Duminică, 8 ian/ora 16:00 – România vs Bulgaria (în direct pe TVR 1 și TVR HD)

Meciurile se joacă la Sala Sporturilor „Trivale” din Pitești!

foto: www.frh.ro

Norvegia, campioana Europei. Pentru a șaptea oară! România, pe cinci

Gata, s-a încheiat și acest Campionat European feminin de handbal! Marea favorită, Norvegia, „bronzul” de astă-vară de la Rio, a câștigat pentru a șaptea oară titlul european. Pentru a doua oară consecutiv și pentru a șasea oară în ultimele șapte ediții!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

„Băi, nene, eu am ținut cu toate adversarele Norvegiei. Pe bune, Norvegia asta prea a pus monopol pe această competiție, voiam să mai câștige și altă echipă”, îmi spune un prieten. Spre dezamăgirea lui, dar și a altora, Norvegia a arătat lumii (a câta oară?!) uriașul său potențial în materie de handbal. O echipă incredibilă, care, la această ediție găzduită de Suedia, a bifat opt victorii din tot atâtea partide!

norge

Printre „victimele” echipei lui Thorir Hergeirsson s-a numărat și naționala noastră. România a fost prima adversară a Norvegiei la acest european. Dacă nu s-ar fi împiedicat de Danemarca, fetele lui Ambrosio Martín s-ar fi bătut din nou cu Norvegia în marea finală. Sunt sigur de asta!

România a încheiat pe locul 5 în Suedia. E mult? E puțin? „Era loc de mai bine”, acesta e, cred, cel mai nimerit răspuns. La ce condiții au sportivii în România, naționala lui Ambrosio Martín e, din punctul meu de vedere, adevărata câștigătoare a acestui turneu final. E o minune că handbalul românesc încă mai produce jucătoare de top.

romania-2

Peste doi ani, în 2018 adică, se va disputa o nouă ediție a Campionatului European feminin de handbal. EURO 2018 va fi găzduit de Franța. Până atunci însă, peste exact un an, în decembrie 2017, va avea loc a 23-a ediție a Campionatului Mondial. Semifinalistele de la europeanul din Suedia s-au calificat direct la Mondialul din Germania. România, locul cinci, va fi nevoită să dispute o „dublă” de baraj. Adversară va fi Austria, un adversar, spun cei care se pricep la handbal, accesibil.
Sunt sigur că fetele noastre vor fi acolo anul viitor, în Germania, și ne vor livra agent termic din plin!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Agentul termic

E frig în România. Și la propriu și la figurat.
Ascult meciul Danemarca – România la radio, ca pe vremuri. E repriza a doua. N-am mai suportat să stau în fața televizorului. M-am retras în bucătărie.
Bătăliei de la Helsingborg îi face concurență o altă confruntare „istorică”, Dacia Mioveni – FCSB. Fotbal. Băieți!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Acolo, în Suedia, se joacă pe viață și pe moarte. Cine supraviețuiește merge în semifinalele Campionatului European feminin de handbal. Cine moare… moare…
Nu înțeleg miza partidei de la Mioveni, dar mai ales miza transmisiei… „România atacă! Mingea e la Neagu! Neaguuuu, Neaguuu! Apără Sandra Toft Galsgaard… Incredibil!”, aud din difuzor. Apoi, brusc, sunt trezit: „Mingea e la Nilă. Nilăăă! Nilăăăă! Achim avansează în terenul advers”.
Ăștia transmit „Moromeții”, nu un meci de fotbal!

rom-den     rom-den-2

E frig în România. Și la propriu și la figurat. De câteva zile însă, agentul termic vine tocmai din Suedia. Vine prin cablu, pe calea undelor, prin satelit, prin ce vrea el. Dar vine, Doamne, și la ce temperatură!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Ascult în continuare la radio. Danemarca își mărește avantajul pe tabelă. Înțeleg că fetele lui Klavs Bruun Jørgensen sunt peste ale noastre, că Ambrosio Martín nu găsește soluții, că…
„Meciul s-a încheiat. Danemarca învinge România cu 21-17 și se califică în semifinalele Campionatului European. România va juca pentru locurile 5-6”, spune comentatorul aflat la fața locului, acolo, la Helsingborg.

Mi se face frig… Pun mâna pe calorifer. Pare înghețat, deși frige. Strașnic paradox. Cu ce naiba ne vom mai încălzi în această iarnă? Habar n-am… Știu, mulți vor înjura agentul termic, deși atunci când le-a fost cald l-au lăudat, s-au gudurat. Asta e. Așa a fost mereu.

Da, fetelor, voi cele din naționala de handbal a României, asta ați fost în aceste zile, ca și altădată, pentru români, agentul termic, dar nu ăla din calorifere, care ne încălzește oasele, ci ăla ce intră în case prin cablu, pe calea undelor, prin satelit, prin ce vrea el. Și care nu încălzește oase, ci suflete!

PS: am uitat de meciul de la Mioveni!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

foto: http://swe2016.ehf-euro.com

Jucați pentru toți românii, vă rog io, fetelor!

Cine spunea că meciul cu Cehia va fi unul ușor a constatat că s-a înșelat amarnic! Păi, e vreun meci ușor la Europeanul ăsta din Suedia? Nu e, vă spun eu. Fetele noastre, care știau cel mai bine că echipa lui Jan Bašný își va vinde scump pielea, au făcut iarăși un meci deștept. Ne-au dat parcă mai multe emoții decât în alte meciuri, dar până la urmă au făcut ce și-au pus în cap, au învins!

Apoi am stat cu toții, românește, cu ochii pe meciul dintre Rusia și Danemarca. Le-am ținut pumnii rusoaicelor, deși cei mai mulți dintre noi nu îl iubim pe Putin, nici măcar pe Trefilov. Dacă rusoaicele ar fi învins, azi, contra Danemarcei, România putea chiar să piardă, o avantaja golaverajul. N-a fost să fie, deși campioana Olimpică de la Rio a făcut unul dintre cele mai bune meciuri de la acest turneu final. Rusia – Danemarca s-a încheiat egal, 26-26.

Avem un punct avans față de Danemarca, cu o etapă înaintea de finalul grupelor principale. Și golaveraj mai bun, așa cum aminteam, dar acest amănunt nu mai contează. Cu o remiză, România lui Martín Ambrosio e în semifinale! Handbalul nu e însă fotbal, nu poți juca la „egal”, chiar dacă meciul de diseară s-ar putea încheia remiză, dar gândiți-vă câți am ajunge la urgențe după un asemenea meci!
(la turneul ăsta final, au fost, dacă am numărat bine, doar trei remize!)

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png

Așadar, dacă Rusia nu a putut să ne facă aseară un cadou, stăm, ca de obicei, tot la mâna noastră. În seara asta, de la 19.30, acolo la Helsingborg, fetele nostre dau piept cu Danemarca pentru un loc în semifinalele Campionatului European feminin de handbal. Sau în careul de ași, cum îmi place mie să spun.

Indiferent de rezultat, indiferent de deznodământ, naționala României merită tot respectul din Calea Lactee. În primul rând pentru felul în care a luptat în acest final de an. Pentru felul în care spală cu fiecare ocazie, ca și alți sportivi sau alți români de nădejde, imaginea acestei țări. O imagine înnoroită tocmai de cei care ar trebui să o întrețină imaculată.

Haideți, fetelor! Jucați pentru voi, așa cum vă place vouă să spuneți! Jucați pentru cine vreți, numai să învingeți! O să faceți fericiți o mulțime de români. Pe câțiva îi cunoașteți, pe cei mai mulți însă nu, dar îi simțiți aproape de voi! Jucați pentru toți românii, vă rog io!

cropped-sportsuport-logo-1462216791.png